Adrian Popescu, Cuvînt înainte la volumul Just So Poems, Ed

 

 

 

Dacă Adrian Suciu poate fi raportat la o concepţie neoromantică despre poezie, mijloacele sale aparţin unui modern. Iubirile şi despărţirile, vinul şi toamna, melancolia şi tînguirea după refacerea cuplului ideal ar fi motive suficiente pentru a  vorbi despre un romantism resuscitat. Dar ochiul lucid cu care priveşte lumea imaginară are şi o sclipire uşor ironică, autoflagelatoare, un grăunte de umor, tot în linia romanticilor, dar şi o colcvialitate, o dezinvoltură contemporană. Aşadar, un pasional, un poet atras de trăirile lirice generoase, de eroul care iniţiază în secretele vieţii. Peisajele, apoi, ţin la Adrian Suciu tot de o modelare dinăuntru, de o configurare urmînd înălţările şi căderile sufleteşti ale celui care le contemplă. Un peisaj interior revărsat în figuraţii romantice dar construit cu o tehnică de o modernitate evidentă. Autenticitatea este una dintre calităţile autorului. (...)

 

 

 

Adrian Popescu, Cuvînt înainte,  Just So Poems, Ed. Cartimpex, Cluj, 2000

 

 

 

Realizat de General Group IT